Cetatea Enisala – sau despre cum mi-am descoperit o noua pasiune

Acum cateva zile, pe Instagram, am apasat pe hashtagul ‘#exploredobrogea’. Am facut-o din curiozitatea de a vedea ce s-a mai postat din zona Dobrogei.

Nu ma asteptam sa descoper noi locatii deoarece inainte facusem niste cautari pe Google si nu gasisem mari atractii turistice in jurul judetului Constanta.

Insa ma bucur ca am fost inspirat sa imi continui cautarile si pe Instagram fiindca in acest mod am descoperit 3 locatii rupte de timp: Cetatea Enisala, Cetatea Argamum si Capul Dolosman.

Poate dupa nume, nu aduc a nimic interesant, dar ramaneti aproape, probabil veti fi la fel de surprinsi pe cat am fost eu.

Cetatea Enisala este in Tulcea, este o fortareata genoveza din al 14-lea secol d.H., a carei ziduri si turnuri s-au pastrat destul de bine. Prima mea impresie atunci cand am vazut-o a fost ca parca aduce a unor videoclipuri ale trupei Enigma. Adica a ceva tainic si extrem de interesant.

Mi-a placut foarte mult cum se vede cocotata pe acel deal stancos si cum sta in varful lui de parca ar fi coroana acestuia. Cetatea se vede destul de bine de la departare iar atunci cand ajungi la cateva sute de metri de ea, este piesa de rezistenta a peisajului divergent din zona.

Explorarea interiorului acestei cetati ne-a luat intre 20 si 30 de minute. Nu are multe noutati in interior, fiindca noutatile, dupa parerea mea, stau la exterior. La exterior am avut parte de distractia cea mai mare.

Fiind pusa pe varful dealului, pentru noi a fost cel mai atractiv sa exploram dealul de jur imprejurul fortaretei. Acel deal, care se numeste Dealul Cetatii, este destul de abrupt si are o morfologie majoritar stancoasa. Ne-a inspirat maxim toata acea zona, toate acele cadre si toate acele stanci.

Poate dealul cu stanci nu ar fi fost mare lucru, fara Cetatea Enisala, iar probabil cetatea ar fi fost mai putin interesanta fara prezenta acelor elemente naturale. Amandoua piese se completeaza perfect!

Nu stiam ca Dobrogea are asemenea nestemate. Am aflat ca in aceasta zona sunt peste 10 sau chiar peste 20 de astfel de cetati antice.

cramatelna.ro/magazin-vinuri-crama-telna/

Cetatile Histria si Enisala m-au ajutat sa vad Dobrogea cu totul si cu totul alti ochii: o regiune pitoreasca, bogata in diversitate faunistica si morfologica, cu atractii turistice unice!

Cred ca am dezvoltat o noua pasiune in aceste saptamani si anume pasiunea de ruine si cetati antice. Abia astept sa vad si urmatoarele cetati ale Dobrogei.

Drumul din Constanta pana la Cetatea Enisala a fost de 1 ora si 15 minute. Am ajuns usor si repede, iar privelistea a fost o incantare si ne-a inspirat inca o data (prima oara fiind la Cetatea Histria).

Recomand atat Cetatea Histria cat si Cetatea Enisala si Cetatea Argamum (poti citi despre cetatea Argamum aici)!

Romania este chiiiiar wow! Hai sa o promovam cu pasiune! Ca daca nu o facem noi, atunci cine?

Apasa aici pentru a ma urmari pe Instagram!

ienationala.ro

Cetatea Argamum – sau cea mai veche si cea mai putin stiuta cetate antica din Romania

Cetatea Argamum este cea mai veche cetate atestata din Romania. Cetatea Histria este din secolul 6 inainte de Hristos, iar cetatea Argamum din secolul 7. Diferenta dintre ele fiind de un secol, claseaza Cetatea Argamum ca fiind cea mai antica colonizare greceasca de pe teritoriul Romaniei.

Din pacate, acestei cetati ii lipseste notorietatea, atentia autoritatilor si promovarea. De ce zic din pacate? Deoarece este o cetate absolut superba!

Oricat de mult mi-a placut cetatea Histria, cetatea Argamum o depaseste cu mult in frumusete si unicitate.

Asezata pe Capul Dolosman din judetul Tulcea, aceasta cetate sta fix pe marginea prapastiei. Zidurile ei, sau ceea ce a mai ramas din ele, se unesc aproape perfect cu marginile capului Dolosman si confera zonei un aer foarte pitoresc si melancolic.

Cetatea are dimensiuni de peste 100 de hectare si se onduleaza fermecator pe toata acea zona a capului Dolosman.

In secolul 5 d.H., a fost invadata de diferite popoare iar cetatea de atunci si pana acum a ramas distrusa si in ruine. Abia acum 100 de ani istoricul Vasile Parvan a redescoperit-o si a atras atentia asupra valorii ei.

Din nefericire cea mai mare parte a cetatii este inca sub pamant, si inca sunt foarte multe lucruri de descoperit. Nu se stie ce se ascunde sub pamant, dar cu siguranta sunt comori de mii de ani, si obiecte care ar putea pune Romania pe scara turismului global.

cramatelna.ro/magazin-vinuri-crama-telna/

Accesul la cetate este gratuit din cauza faptului ca nu este nimeni care sa se ocupe de aceasta. In zona lipsesc cu desavarsire indicatii, trasee stabilite, si forme de protejare a ruinelor.

Ca de obicei, Romania sta pe mine de aur, dar din cauza lipsei de competenta si probabil de interes al autoritarilor, nu reusim sa profitam si sa monetizam valorile pe care le avem la scara nationala si internationala.

Aceasta cetate este mirifica. Mi-a dat senzatia ca as fi fost in filmul Gladiatorul. Paralela cu lumea antica greceasca si romana este la tot pasul. Intreg scenariul este o incantare care nu se mai termina!

Abia astept sa ma intorc din nou la aceasta cetate, merita vazuta de mii de ori.

Apasa aici pentru a ma urmari pe Instagram!

ienationala.ro

Cetatea Histria – un loc antic si melancolic in care m-as intoarce din nou si din nou

Tin sa precizez ca este 3 dimineata si nu reusesc sa adorm din cauza entuziasmului pe care il simt cand ma gandesc la aventura de azi, 27 septembrie 2020.

Ma gandeam sa scriu acest articol in dimineata zilei de 28, dar iata ca probabil nu trebuie sa uit nicio idee si poate e bine sa scriu totul chiar acum.

Bun.

Azi am vizitat Cetatea Histria din judetul Constanta. Pun pariu ca in mare parte stiti despre ce este vorba. Fie ati citit articole pe internet despre acest loc, fie l-ati vizitat, fie doar ati auzit de el si ati vrea sa il vedeti.

Astazi, impreuna cu sotia mea ne-am urnit spre Cetatea Histria. Drumul din Constanta pana la destinatie a fost de aproximativ 1 ora. Va spun sincer ca nu aveam cine stie ce asteptari.

Vazusem ceva poze pe internet, aflasem ca din aceasta cetate au ramas mai multe ruine si ca acest mic oras a fost bogat si puternic in antichitate.

Sunt destul de obisnuit cu lucruri istorice si cu antichitati datorita faptului ca am trait in Italia 12 ani. La liceu, la facultate si cu prietenii, mai mereu ma plimbam prin locuri cu valoare istorica deosebita. Deci, avand in vedere acest background personal, nu aveam mari asteptari de la Cetatea Histria.

Ei bine, am fost surprins.

De cum am intrat in cetate, mi s-au aprins toate beculetele, imaginatia a inceput sa se invarteasca, si parca instantaneu m-am transformat intr-un copil curios, explorator si aventurier.

Acel loc mi-a dat o senzatie de care mi-a fost dor. La Pompei parca am mai simtit acest lucru. Nu stiu cum sa o explic. E o senzatie melancolica dar placuta, amestecata cu ceva din placerea de a-mi lasa mintea libera sa isi imagineze antichitatea, viata si portul oamenilor de atunci.

Mergeam, ma plimbam, ma uitam, incercam sa curpind cat mai multe cadre cu ochii mei si sa ma teletransportez in acele timpuri.

Cetatea Histria este ceva destul de maricel. Ne-a luat mai mult de 2 ore explorarea sa. Imi pare rau ca am trecut repede prin unele locuri deoarece inspiratia de poze, poezie si ganduri inalte o gaseam la tot pasul.

Cetatea Histria si vedere la Lacul Sinoe

Am simtit vizita la aceasta cetate ca o vizita in timp, ca o calatorie sufleteasca in istoria antica, ca o plimbare revigoranta pentru mintea mea.

Nu sunt genul care sa viziteze un loc de mai multe ori, insa la Cetatea Histria m-as reintoarce. Imi da senzatia ca are multe comori ascunse, locuri nedescoperite si resurse de inspiratie care abia asteapta sa se daruiasca sufletelor insetate de mai mult.

Are ziduri inalte, multe drumuri pavate, mai multe incaperi interesante, temple dedicate zeilor, un ansamblu rezidential roman, therme ale romanilor, si superbe vederi spre lacul Sinoe si spre campii de culori rosiatice si aurii. Este o bijuterie de cetate!

In afara de Cetatea Histria am vizitat si Complexul Arheologic Histria de langa. Un muzeu mic, dar cu informatii suficiente despre sapaturile arheologice din imprejurimi.

Spre surprinderea noastra, la intoarcerea in Constanta, la tv seara a fost filmul ‘300 batalia de la Termopile’. Un film pe care nu aveam cum sa nu il asociez cu Histria si cu lumea antica greceasca de acum multe multe secole. Filmul a fost cireasa de pe tort, a incununat aceasta zi sub semnul istoriei antice si al inspiratiilor stramosilor nostri.

Recomand cu caldura vizita acestei cetati.

Apasa aici pentru a ma urmari pe Instagram.

Lacul Sinoe
Complexul Arheologic Histria
ienationala.ro

Mangalia merita vazuta? Pareri si impresii 2020

Am fost la Mangalia acum cateva zile, adica pe 22 septembrie 2020. Am luat-o din Constanta spre Mangalia pe drumul indicat de Google Maps. Traseul a durat aproximativ 50 de minute.

Timpul a trecut repede datorita faptului ca mi-am scos antenele pe geam si admiram in stanga si in dreapta peisajul.

Am vrut sa mergem la Mangalia deoarece citisem anterior pe internet ca Mangalia nu este doar o statiune balneara, ci este si un oras turistic unde puteam gasi repere ale lumii antice.

Exact asa a si fost.

Prima oprire a calatoriei noastre a fost la Muzeul de Arheologie Callatis. Acolo am putut afla si descoperi, vreme de 1 ora, informatii foarte pretioase si interesante despre antica Mangalia, care se mai numea si Mankalia sau Pankalia.

In secolele de dinaintea erei noastre, se pare ca Mangalia era numita Callatis si era un oras prosper si aproape autonom al regiunii care astazi este litoralul romanesc.

Muzeul Arheologic Callatis merita sa fie vizitat. Acolo ti se contureaza o imagine mai captivanta si mai reala a ceea ce a fost Mangalia. Pretul intrarii este destul de rezonabil, si anume 8 lei de persoana.

Dupa vizita la acest muzeu, am mers in jurul muzeului unde am gasit mai multe ruine ale cetatii Callatis. Sunt putine dar par a fi pastrate destul de ok.

Urmatoarea destinatie a fost Monumentul Eroilor din centrul Mangaliei. Am luat-o pe jos de la muzeu la monument pret de 10 minute.

Mangalia este un oras destul de mic, iar traversarea sa la picior este rapida.

Strazile si trotuarele, blocurile si aspectul urbanistic par a fi renovate. Se simte in aer acea senzatie comunista din secolul trecut, dar se si vede cu ochiul liber ca orasul este in renovari si ca tinde spre ceva mai contemporan.

Asadar, am ajuns repejor la Monumentul Eroilor. Este ceva micut dar dragut. Nu m-a impresionat dar nici nu m-a facut sa fiu cinic. Tot acolo in zona este si Casa de Cultura. Acest edificiu mi-a atras mai mult atentia datorita mozaicului sovietic care rafigura un cuplu care isi dau copilul spre soare. Cred ca inseamna faptul ca isi dau copilul spre un viitor mai bun, sub semnul socialismului.

De la Casa de Cultura ne-am pornit in fata spre mare. Marea se vede foarte pitoresc din unghiul Casei de Cultura.

Nu am coborat insa pe plaja ci am luat-o pe aleile paralele cu plaja, pentru ca voiam sa ajungem la portul turistic din Mangalia. Am ajuns destul de repede si acolo, si am socotit ca este momentul oportun sa poposim si sa mancam ceva la restaurantele din imediata apropiere.

Dupa acest moment de repaus, am vizitat in lung si in larg micul port turistic din Mangalia. Este un port renovat, modern, curat si pitoresc. Are din partea mea, trei de ‘da’ si merge in etapa urmatoare.

Ma bucur sa vad locuri amenajate, intretinute si moderne. Acest port a fost pe placul meu. Am impresia ca este putin mai larg decat portul turistic din Constanta si ca are mai multe barcute si iahturi in dotare.

Dupa aceasta experienta, ne-am indreptat spre Farul Genovez si am traversat Digul cu Pisici. Amandoua obiective sunt vrednice de a fi vazute. Digul are nevoie de amenajari dar este per total ok, iar farul in schimb este renovat si potrivit de fotografii.

Inainte de a termina scurtul nostru sejur la Mangalia, o lebada din port s-a aratat foarte interesata de noi si a venit in graba de la iahturi spre locul unde eram noi. Parea foarte jucausa si prietenoasa si ne tot urmarea. Din pacate nu aveam sa ii dau de mancare, dar oricum a fost o amintire memorabila.

Mangalia merita vazuta si in 2020, sau poate mai ales acum. Este un oras curat, cu atractii turistice mai numeroase decat in alte locuri romanesti, si este un oras care tinde spre a deveni modern.

Daca mergi pe litoralul romanesc si ai mai mult timp la dispozitie, da o fuga si la Mangalia. Merita!

Urmareste-ma pe Instagram pentru mai mult! https://www.instagram.com/lorin_braticevici/

ienationala.ro

Daca esti in cautarea unei carti interesante despre mare, aceasta poate fi o buna alegere!

Acum o saptamana si ceva am cautat de zori pe internet o carte despre mare. Voiam o carte care sa aiba ca personaj principal marea si ale sale mistere si bogatii. Din pacate, nu prea am gasit carti pe gustul meu.

Majoritatea cartilor despre mare vorbeau despre dragostea nebuna, imposibila, sau interzisa intre doi oameni care locuiau la mare. Nu stiu voi, dar pe mine nu ma pasioneaza aproape deloc povestile de dragoste. Eu voiam o carte mai aventuriera de genul celor lui Jules Verne.

Nu m-am lasat cu una cu doua si m-am dus la Carturesti. Acolo am gasit, dupa zdravene cautari, o carte a carui titlu, coperti si introducere m-a prins aproape din prima.

‘Cartea Marii’ de Morten Stroksnes (Polirom 2020) este exact cartea pe care o cautam. Are putin peste 300 de pagini iar modul in care Morten scrie este unul usor, rapid si placut. Citirea acestei carti a fost o delectare, aici, la malul Marii Negre.

Povestea cartii este una reala, si vorbeste despre aventurile exploratoare ale autorului impreuna cu prietenul sau Hugo pe mare. Amandoi erau in egala masura pasionati de lumea subacvatica si erau in cautare de rechini boreali.

Rechinii boreali, impreuna cu arhipelagul norvegian Lofoten, sunt personajele principale si misterioase ale acestei carti. Rechinii boreali sunt greu de vazut, de prins si de intalnit. Pot ajunge la 8 metri lungime, cantaresc 1 tona si pot trai 200 de ani. Sunt niste fiinte care a fascinat mintea multor aventurieri pe mare si ca atare sunt niste creaturi vrednice de a fi subiectul unei cartii din 2020.

Desi rechinii boreali sunt interesanti, ceea ce mi-a placut la aceasta carte este ca naratiunea nu se concentreaza doar pe acestia si pe prinderea lor. In proportie de 70%, autorul cartii are ca subiect principal marea si o descrie foarte meticulos si impresionant. Vorbeste despre ea din punct de vedere stiintific, al mitologiei, al diferitelor legende si istorioare si din propria sa experienta.

Am gasit foarte placute si partile unde descrie Norvegia si a sa morfologie, insulele din nordul Europei, si anumite aspecte ale prieteniei celor doi, Hugo si Morten. Acestia se mai ciondanesc, se mai impaca dar raman imutabili in scop lor de a prinde rechini boreali.

Cartea are potentialul sa iti starneasca dragostea si curiozitatea fata de mare.

Nu este plictisitoare, nu se rataceste in detalii prea mici, si nici nu este monotona.

Citirea acestei carti a fost pentru mine ca vizionarea unui documentar pitoresc, bine facut, si admirabil despre lumea de sub ape.

O recomand tuturor celor care sunt vrajiti de misterele lumei subacvatice si tuturor celor care doresc sa afle cat mai multe lucruri interesante despre enigmaticul univers al apelor.

‘O carte extraordinar de captivanta… Un tur de forta… O opera de meditatie si contemplare, cu un orizont larg si deschis ca indepartatele linii de coasta ale nordului, pe care le evoca atit de frumos.’ – The Spectator