Statiunea Mamaia | Obiective Istorie Legende si Curiozitati


Statiunea Mamaia: una dintre cele mai frumoase si controversate statiuni de la Marea Neagra. Romanii si Mamaia au o relatie tensionata de dragoste amestecata cu ura. Dar evident, motivele sunt justificate si nu comentez.

Scandaluri

“Perla litoralului romanesc”, Mamaia continua si in prezent sa isi pastreze statutul de vedeta. Controversa vine atunci cand ne amintim ca de curand plajele statiunii s-au marit, iar turistii au reclamat in cor nemultumirea fata de noile conditii.

Ideea la baza era buna, si anume se voia recuperarea metrilor pe care marea i-a tot inghitit de-a lungul timpului. Dar din pacate, cumva, undeva, cineva nu si-a facut treaba bine, si spatiul dintre mal si strada rezulta imens, iar calitatea nisipului e precara. Autoritatile ne consoleaza, insa, cu ideea ca in 2-3 ani totul va fi din nou “lapte si miere”.

Un alt scandal in care este prinsa Mamaia este cel referitor la preturi si la scumpiri. Costurile pentru cazare, sezlong, mancare si parcare sunt stelare, cosmice si ireale pentru cat isi pot permite 90% dintre romani. Multi romani au renuntat sa mai mearga la Mamaia si s-au orientat catre Grecia, Bulgaria si Turcia – locuri unde, zic ei, au gasit preturi mult mai umane si normale.

Vacanta mea de 1 luna

Avand situatia de fata, ma pot lauda se pare ca am avut privilegiul in 2020 sa locuiesc in Constanta 1 luna de zile. Plaja la care mergeam pe atunci era cea din Mamaia. Si zic “privilegiul” fiindca pe atunci preturile nu erau chiar asa de piperate. Acea vacanta mi-a oferit oportunitatea sa vad Constanta si Mamaia cu alti ochii. Fara prejudecati si fara negativism.

Acum 2 ani, plaja nu era largita, iar nisipul era fin si apa nu era adanca. Puteam merge in larg in voie cu apa ajungandu-mi pana la brau. Marea era curata si calda, iar statiunea avea un aspect ingrijit.

Legenda statiunea Mamaia

Legenda numelui Mamaia

De unde vine numele Mamaia? Conform legendei, pe vremuri exista o moldoveanca care era numita de fiica ei “Mamaia”. Barbatul acesteia a fost ucis intr-o batalie in zona Dobrogei de turci. Desi a supravietuit, femeia i-a infruntat si s-a luptat si ea cu cei care i-au omorat sotul. Acestia vazand vitejia ei, au lasat-o sa traiasca in zona care azi se numeste Mamaia.

Viata si-a continuat cursul, toate bune si frumoase, pana cand intr-o zi o barca plina de turci au rapit-o pe eroina noastra. Fetita ei vazand ca mama ei se indeparteaza in larg, a alergat dupa ea in mare strigand “Mamaia, Mamaia!”.

Mama acesteia de teama ca fiica ei sa nu se innece, a inceput de indata sa se roage. Rugaciunea ei a fost ascultata, si instant a fost transformata intr-o mare fasie de nisip, astfel incat apa din jurul fetitei sa dispara si in locul ei sa fie doar nisip. Fetita a fost salvat, dar sufletul mamei a ramas in nisip.

Aceasta fasie ar fi statiunea Mamaia de astazi, cea care separa Lacul Stiutghiol de Marea Neagra. Interesant, nu? Dar sa nu uitam: avem de-a face cu o legenda. Conform studiosilor, Mamaia ar veni de fapt de la un tatar bogat din aceasta zona care ar fi avut o mare mosie prin anii 1800.

Curiozitati

  • Plaja Mamaia are 10 km lungime si este cea mai mare plaja din Romania;
  • Povestea statiunii incepe in 1905, an in care se construiesc primele facilitati turistice;
  • In anii ‘80, Mamaia era unul dintre locurile preferate al europenilor din Europa de Est;
  • Apa marii este calda pana spre sfarsitul toamnei;
  • Plaja e ideala intre mai si septembrie;
  • La Mamaia te poti bucura de helioterapie si talasoterapie;
Ponton statiunea Mamaia
Pontonul din Mamaia

Obiective turistice si Activitati

  • Pontonul/Pasarela din Mamaia: are o lungime de 500 de metri;
  • Aqua magic: cel mai modern parc acvtic de pe litoral;
  • Telegondola: are o lungime de 2,1 km;
  • Satul de Vacanta: zona de agrement cu restaurante si jocuri;
  • Lacul Siutghiol, unde se practica sporturi nautice (schi nautic, iahting etc.);
  • Insula Ovidiu: aceasta se afla pe Lacul Siutghiol. Conform legendei, pe aceasta insula obisnuia sa se refugieze poetul latin Ovidiu, acum 2000 de ani.
  • Bulevardul Mamaia: pe de-o parte si pe de alta poti admira hoteluri, restaurante, plaja, si privelisti frumoase;
  • Cazino Mamaia;
  • Festivalul de Muzica Usoara Mamaia la sfarsitul lunii mai;
  • Plimbare cu vaporul. Vaporul se ia din varful Pontonului Mamaia.
  • Plimbare cu hidrobicicleta;
  • Windsurfing;
  • Tractari cu banana;
  • Plimbari cu skijet;
  • Scufundari;
  • Cluburi de noapte.

Mamaia a fost dintotdeauna o statiune iubita si preferata de straini si de romani. In anii comunismului, s-a investit masiv in infrastructura sa, iar dupa 1989 a fost lasata in paragina. In ultimii zeci de ani, statiunea a inflorit din nou si a capatat gloria de altadata.

Preturi mai umane sa avem, si toata lumea va fi din nou fericita. Nu-i asa?

5 gânduri despre „Statiunea Mamaia | Obiective Istorie Legende si Curiozitati

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: