Despre Cartierul Dorobanti | De unde are numele si obiective


Cartierul Dorobanti din Bucuresti este renumit pentru “divele” sale, imi scrie cineva pe TikTok. Recent, mi-am deschis un canal de TikTok unde vorbesc despre subiecte care sunt pe blogul meu. Printre comentarii, mai multe persoane s-au aratat interesate sa vada de unde vine numele de “Dorobanti”.

De unde vine numele

Ei bine, Dorobanti vine de la trupele de dorobanti (dorobant era o uniforma cu pana) care au luptat la Plevna, Vidin si Grivita, si care faceau instructie militara in zona. Acum 200 de ani, zona, insa nu se numea Dorobanti, ci Ulita Herastraului fiindca facea legatura intre Bucuresti si Herastrau (numele Herastrau vine de la un fierastrau mecanic).

Pana pe la jumatatea anilor 1800, cartierul era o mahala. Apoi, gradual a devenit Calea Dorobanti, si in prezent se numeste “Dorobanti”. Astazi, este unul dintre cele mai luxoase cartiere ale Bucurestiului care dispune de cladiri cool cu istorie interesanta in spate. Si da, aici vin “divele” care vor sa se bucure de produse mai scumpe sau servicii premium.

Din ce perioade sunt cladirile

Casele din prezent sunt impunatoare, au o arhitectura speciala, au apartinut unor familii prestigioase, si sunt realizate pe la sfarsitul anilor 1800, inceputul anilor 1900 si in perioada interbelica.

Din fericire, planurile lui Ceausescu de a umple Capitala cu blocuri comuniste, s-au oprit la portile Dorobantiului. In zona se pot observa unele blocuri comuniste, cu 10 etaje si cu magazine la parter, dar lantul lor nu este omniprezent.

Din fericire, Dorobantiul nu are aspectul Cartierului Evreiesc, un cartier incercuit si inghesuit de blocuri comuniste. Dimpotriva, aduce mai mult cu Cartierul Cotroceni, un alt cartier exclusivist si select din Bucuresti.

Imagine de pe Google Maps

Story time

Ultima oara cand m-am plimbat prin Dorobanti a fost prin aprilie. Intr-o dupa-amiaza de sambata, ne-am luat nasul la purtare si bocanci de exploratori, si am pornit intr-o mini aventura calma si usoara pe strazile cartierului.

Se spune ca Bucurestiul e haotic, are oameni agitati si ca traficul e infernal. Asa o fi, dar nu peste tot. Avem si zone care sunt pazite de aceasta zapaceala. Iar un caz fericit este reprezentat de cartierul Dorobanti.

Linistea, calmul, sunetul frunzelor, motaiala aia tipica de dupa-amiaza, si lipsa de aglomeratie, cam asa as descrie in cateva cuvinte cartierul. Timpul se opreste in loc, sau bate mai lent. Secundele sunt secunde si minutele sunt minute. Ai timp sa gandesti si sa constientizezi prezentul.

Te simti bine, desi esti in Bucuresti. Simti o senzatie de mandrie si de onoare plimbandu-te printre aleile zonei si admirand casele prestigioase. Parca nu mai simti jena ca esti roman, dimpotriva, iti revine sentimentul patriot si mai-mai ca ai aduce niste prieteni straini sa-ti vada orasul.

Cumva asta e senzatia pe care ti-o da Dorobantiul. Si e frumos, e o experienta pe care nu trebuie sa o ratezi daca locuiesti in Bucuresti sau daca vii in vizita. Capitala noastra e frumoasa, si are multe de oferit. Da, nu este ca Parisul sau Londra, dar este a noastra, asa cum este ea.

Instagram lorin braticevici

Ce imi place la Bucuresti este ca aici poti vedea cu ochii liberi istoria. Se vad diferitele etape istorice care au pus amprenta pe arhitectura si urbanismul locului. Nu e peste tot la fel. Vezi comunism, vezi stil frantuzesc, bizantin, neoromanesc si chiar occidental.

Obiective

Cartierul Dorobanti are un aer aparte, elitist, si gazduieste in prezent mai multe obiective interesante cum ar fi cladirea TVR-ului, ambasada Turciei, lupoaica cu Romulus si Remus, Muzeul Parfumului, Colegiul National Ion Luca Caragiale sau blocul zodiac din anii ‘45.

Langa cartierul Dorobanti, avem si Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi. Vezi mai multe aici. Si daca tot iti plac muzeele, vezi si plimbarea la Museum of Senses care nu e in cartierul Dorobanti, dar care merita o vizita.

5 gânduri despre „Despre Cartierul Dorobanti | De unde are numele si obiective

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: