Recenzie Top Gun Maverick | Pareri | Fara spoilere

Gata, am bifat si Top Gun Maverick. Am sosit de la cinema acum cateva minute si iata-ma pe blog scriind recenzia mea despre acest film. Sa o luam cu inceputul.

In primul rand, ce iti spune cuvantul “Top Gun”? Unora le suna a numele acelei inghetate de la noi din magazine, iar altora le pare numele unui film de actiune, cu batai. In ce ma priveste *aplauze* stiam ca are legatura cu Tom Cruise si ca are de-a face cu armata americana.

Nu am vazut primul film, cel din anii ‘80. Dar din cate am citit pe internet, Top Gun a facut valuri pe atunci. De fapt, ca sa fiu mai precis, se pare ca a fost o bomba care a schimbat perceptia americanilor despre propria armata.

Pe atunci, armata nu era in gratiile americanilor, iar guvernul stiind asta a vrut sa lucreze la perceptiile lor prin mass-media. A finantat Top Gun, filmul a avut un enorm succes, si astfel americanii au inceput sa vada cu mai multa reverenta viata de soldat.

Mda, americanii se pricep foarte bine la marketing, la a modela perceptiile, la a-ti face pofta de ceva, la a da atmosfera unor concepte sau unor produse. Am putut vedea aceste detalii chiar si in aceasta ecranizare din 2022.

Eleganta, stil, clasa si prestigiu. Felul in care a fost filmat, confera filmului o adevarata onoare. Iti da un sentiment de nostalgie si de placuta melancolie. Desi nu am trait in anii ‘80 si nici nu am vazut primul episod Top Gun, pot spune ca aceasta varianta din anii 2022, mi-a facut dor de epoca acelor timpuri.

Nu stiu daca ma explic foarte bine. Emotia nostalgiei este foarte prezenta. Cumva feelingul la mine a fost unul pozitiv, si pentru ca zilele trecute am ascultat niste melodii americane din anii ‘70 si ‘80. Si cumva combinate cu filmul din seara asta, m-au catapultat direct in trecut.

Dupa cum ziceam, ce m-a impactat cel mai mult din Top Gun Maverick a fost atmosfera. E ambientat in California, iar culorile, lumina soarelui, acea senzatie de vara tipic americana, cadrele clasice ale filmelor din anii ‘80, muzica si sunetele vintage si suspansul unor momente, dau filmului o atmosfera deosebita. Parca ti-ai dori si tu sa fii acolo sau sa fi trait in anii ‘80.

Actorii joaca bine. Desi as fi apreciat mai multa expresivitate sau mai multa intensitate a emotiilor. Dar, probabil asa s-a vrut. Tom Cruise e pe low energy mode. E mai calm si mai emotiv decat l-am vazut in alte filme. As fi preferat mai multa energie. Dar, dupa cum ziceam, poate asta a fost si ideea.

Despre ce e filmul pana la urma?

Top Gun Maverick este despre Tom Cruise si despre o misiune speciala a aviatiei americane. O tara inamica Nato a inceput sa se imbogateasca cu uraniu cu scopul de a crea o bomba atomica. Echipa Top Gun trebuie sa mearga si sa distruga acea centrala, ca sa mentina securitatea in regiunea din apropierea zonei inamice.

Ca atare, Tom Cruise, deja inaintat in varsta (59 de ani) este chemat la datorie. Ii se da misiunea sa invete un grup de studenti aviatori cum sa duca la indeplinire proiectul cu pricina. Evident, lucrurile nu sunt usoare.

Inca din primele replici, se vede tensiunea si neincrederea care apare atat intre capitanul Tom Cruise si elevii sai, cat si intre acesta si superiorii sai. Daca te intrebi de ce filmul se numeste si “Maverick”, afla ca aceasta este o porecla data lui Tom Cruise. Inseamna “Rebelul” si doreste sa evidențieze firea acestuia care e rebela si sfidatoare.

Top Gun Maverick a fost foarte bine primit de publicul din America si in lume. Pe Imdb are undeva la 8.6/10. O nota cu adevarat remarcabila. Pentru mine, a fost de un 8. Recomand vizionarea sa la cinema fiindca efectele vizuale fac toti banii.

Ai vazut Topgun 1?

Un gând despre „Recenzie Top Gun Maverick | Pareri | Fara spoilere

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: